Sari la conținut
Cross & Aventura

Articol

Care a fost cea mai grea cursă din 2025?

🚀 2025 în Review: Care a fost cea mai grea cursă din 2025?

Anul 2025 a fost un sezon intens, plin de provocări și evoluție personală. Dintre toate cursele la care am participat anul acesta, trei au reprezentat adevărate proiecte de pregătire: UltraRace 24H Galați, Xman România – triatlon pe distanță medie și primul meu maraton oficial de 42 km.

Privind înapoi, fiecare competiție a venit cu propriile obstacole, iar în acest articol voi analiza care a fost cea mai grea cursă din 2025 pentru mine și de ce.

Aceeași ipostază pentru poze, dar realizată la trei concursuri diferite care au marcat anul 2025.


🥶 UltraRace 24H Galați – Lupta cu frigul și rezistența

La UltraRace 24H, provocarea principală a fost lupta cu frigul din timpul nopții, pentru care nu am fost suficient de pregătit. Mă așteptam ca mușchii să cedeze primii din cauza crampelor și durerilor, însă surpriza a venit din partea gleznelor, care au cedat prin inflamații.

Cu toate acestea, am continuat să alerg și am reușit să duc la capăt o cursă pe care, în urmă cu doar doi ani, nici nu îmi imaginam că o voi termina. Am depășit pragul de 125 km, un rezultat de care sunt multumit cat de cat.

👉 Citește toată povestea în categoria „Linia de Sosire”.


🌊 Xman România – Triatlonul care m-a pus la încercare

La Xman România, cel mai dificil moment nu a fost alergarea sau bicicleta, ci proba de înot. Deși competiția a avut loc în iunie, apa a fost surprinzător de rece. Am simțit că înotul nu se mai termină, iar această probă a devenit un adevărat zid mental de trecut.

👉 Citește toată povestea în categoria „Linia de Sosire”.


🏃‍♂️ Bucharest Marathon – Primul meu 42K oficial

La Bucharest Marathon, obiectivul meu era clar: un prim personal best pe distanța de 42 km. Însă o accidentare apărută chiar la începutul cursei m-a obligat să alerg cu glezna luxată. Provocarea nu a mai fost timpul, ci să rămân în cursă și să ajung la finish.

Chiar și așa, am încheiat cu un rezultat decent pentru condițiile date.
👉 Citește toată povestea în categoria „Linia de Sosire”.


🏆 Concluzia: Cea mai grea cursă din 2025

Dintre toate cele trei competiții, UltraRace 24H Galați a fost fără îndoială cea mai grea cursă din 2025. A fost un adevărat test de rezistență fizică și mentală: frig, dureri de glezne și articulații, lipsă de somn și multe momente în care a trebuit să aleg între a ceda sau a merge mai departe.

Și totuși, am reușit. Am terminat pe picioare și am atins peste 125 km în 24 de ore.

Pentru 2026, îmi propun să revin la UltraRace Galați și să depășesc borna de 150 km, alergând cât mai mult peste această distanță.

Viziteaza si intra in comunitate, citeste mai multe articole de pe pagina noastra.

Calendar 2026Calendar 2026 Este o resursă esențială pentru toți pasionații de sport și competiții, care doresc să se alăture echipei ACS Cross și Aventura, coordonată de fondatorul conceptului, Ioniță Costin. Acest calendar include… Implică-teRedirectionează 3,5% din impozitul pe venit Știai că poți contribui la dezvoltarea Asociației Club Sportiv Cross și Aventura fără să cheltuiești nimic? Dacă ești angajat, poți alege să redirecționezi 3,5% din impozitul…